Împreună în curtea bisericii – familie, prietenie și responsabilitate
Astăzi, 14 august, Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Țepeșeni a desfășurat, în parteneriat cu Parohia „Sfântul Ierarh Spiridon” Tașca și cu sprijinul Departamentului de Misiune pentru Tineret al Arhiepiscopiei Iașilor, activitatea „Împreună în curtea bisericii – familie, prietenie și responsabilitate”.
Tinerii au participat la activități interactive despre emoții și despre felul în care s-ar putea simți în diferite situații, despre relațiile cu cei din jur și despre comunitate și responsabilitatea față de aceasta.
Ziua a continuat cu o masă împreună, jocuri și activități sportive, într-o atmosferă de bucurie, prietenie și comuniune.
Sperăm ca cele discutate și experiențele trăite împreună să le fie de folos tinerilor și să rămână cu ei și după această zi.
Mulțumiri tuturor celor care au sprijinit desfășurarea activității și, în mod deosebit, voluntarilor țepeșeni și tinerilor participanți pentru implicare și entuziasm!

